MARGINALIA

Ne uităm la imagini cu rachete și drone ca la un film de acțiune, cu același fior estetic, aceeași curiozitate detașată față de traiectorii și explozii. Uităm că fiecare dintre acele puncte luminoase pe ecran înseamnă că cineva moare. Nu un personaj. Un om cu nume, cu familie, cu o dimineață care nu s-a terminat cum trebuia. Ceva în felul în care ni se livrează războiul — prin ecrane, prin unghiuri aeriene, prin montaj rapid — a transformat moartea în conținut digital. Și noi am acceptat tacit transformarea, pentru că altfel ar trebui să fim în doliu permanent, și asta nu putem duce.

Există o tensiune pe care o simți exact în momentul în care predai bine: elevul înțelege, ochii i se aprind, ceva se mișcă în el. Și trei zile mai tîrziu, la verificare, totul a dispărut. Nu din lipsă de inteligență, ci de parcă n-ar fi avut loc niciodată. Am trăit asta de multe ori încît să fi încetat să o mai pun pe seama mea sau pe seama lui. E altceva.

Într-un context global unde democrația se confruntă cu provocări fără precedent, provenind atît din instabilități politice, economice, cît și din schimbări socio-culturale profunde, este timpul să recunoaștem sau să ne amintim rolul esențial pe care educația îl joacă în menținerea și consolidarea sistemelor democratice.

Evaluarea elevilor este un proces esențial în învățămîntul românesc, deoarece aceasta permite profesorilor să știe dacă elevii au înțeles materialul predat și să ia măsuri pentru a-i ajuta să progreseze. Cu toate acestea, inechitățile în evaluarea elevilor din România reprezintă o problemă ma­joră care afectează atît elevii, cît și învățămîntul în ansamblu.

Formele fără fond

Revoluția din 1989 dă startul modificărilor în sfera educației din România, demers firesc pentru că bazele noi sub care țara noastră voia să se așeze erau altele. Miniștrii care au ocupat portofoliul Educației au avut de fiecare dată viziuni diferite de cele ale predecesorilor, cu foarte mici excepții.