Formele fără fond
Revoluția din 1989 dă startul modificărilor în sfera educației din România, demers firesc pentru că bazele noi sub care țara noastră voia să se așeze erau altele. Miniștrii care au ocupat portofoliul Educației au avut de fiecare dată viziuni diferite de cele ale predecesorilor, cu foarte mici excepții.
La nivel general această lipsă de viziune integralistă și lipsa unei continuități s-a tradus de-a lungul acestor decenii într-o bulversare totală a sistemului de învățămînt și a cadrelor didactice în special. Ca să nu mai vorbim de părinți și elevi, care cu fiecare ministru și cu fiecare schimbare trebuiau să facă față unor alte provocări în ceea ce privește educația. Mai mult, în spațiul public, multitudinea de “experți” în domeniul educației, fiecare cu viziunea lui au fărîmițat și mai puternic mentalul public în ceea ce privește modul în care ar trebui gîndită educația.
Vestitul model finlandez, care a fost cap de afiș mult timp în presa românească și după care și astăzi lăcrimează unii, este doar un exemplu despre teoria formelor fără fond de care vorbea cîndva Titu Maiorescu. Ceea ce este de remarcat atît în respectivul model, ca de altfel și în toate modificările aduse Legii Educației este faptul că ele sînt decuplate de la realitatea românească. Cel puțin trei ministere ar fi trebuit să fie implicate în elaborarea modificărilor vizînd educația pe lîngă cel al Educației: Ministerul Muncii, Finanțelor și cel al Economiei, pentru a oferi o viziune pe termen lung în pregătirea viitoarelor generații. Pentru că degeaba faci reformă în învățămînt, dacă societatea românească este incapabilă să absoarbă tinerii pregătiți și să-i integreze, degeaba reformele dacă finanțarea este deficitară, degeaba reformă dacă economia României este nefuncțională, sau parțial funcțională. Un proiect de viitor în ceea ce privește învățămîntul ar fi trebuit să ia în considerare toate aceste aspecte și să modifice Legea învățămîntului în așa fel încît ea să fie sincronizată cu realitatea României, să fie o modificare organică, deci.
România Educată și proiectul Legii învățămîntului preuniversitar
În urmă doar cu un an (14 iulie 2021), Klaus Iohannis anunța că va participa la ședința de Guvern privind asumarea proiectului “România Educată”, după ce în data de 7 iulie, același președinte anunța că s-a încheiat ultima serie de comunicări pe proiectul inițiat. Potrivit paginii de Facebook “România Educată” la ultima consultare au participat „reprezentanți ai actorilor educaționali, ai societății civile, ai mediului academic și universitar, precum și ai autorităților publice locale". Deci în decurs de doar o săptămînă, eventualele amendamente date de cei enumerați mai sus au fost analizate, comentate, gîndite și eventual operate în proiectul președintelui. Cel puțin aceasta trebuie să înțelegem noi. Guvernul României avea să preia responsabilitatea proiectului (din data de 14 iulie 2021) și alocarea de resurse pentru atingerea obiectivelor pentru educația din România pînă în 2030. Lăsînd deoparte criticile aduse acestui proiect, pe care presa le-a semnalat, iată că a venit rîndul unui președinte să facă reforme în învățămînt, Ministrul Cîmpeanu nefiind altceva decît un executant al proiectului inițiat de președinte.
Anul 2022 a adus cu el introducerea pe repede înainte a reformelor inițiate de Klaus Iohannis. Să vedem cîteva dintre ele și alte cîteva propuse în proiectul Legii învățămîntului preuniversitar.
Structura anului școlar și eliminarea tezelor
Potrivit noii structuri, anul școlar nu mai este segmentat în semestre, ci în cinci module. Foarte multă lume a salutat această inițiativă. În unele aspecte pe bună dreptate. Modul în care au fost gîndite inițial semestrele în sistemul de învățămînt lăsa foarte mult de dorit din cauza diferențelor de lungime dintre acestea, care structura materia unei discipline în primă fază în regim succint, ca mai apoi să fie diluată. Din perspectiva structurii unei materii predate, ea nu schimbă foarte mult, cel puțin acolo unde profesorii își gîndesc conștient planificarea. Cel puțin în cazul limbii și literaturii române, planificarea semestrială era de fapt și o planificare pe unități de învățare, care, acum, cu noua structură devin cadrul general de proiectare a modulelor.
Eliminarea tezelor însă ridică o problemă în ceea ce privește evaluarea și performanțele unei discipline. În tradiția învățămîntului, de la noi și din alte părți există o componentă care se numește evaluarea sumativă. Cam acesta ar fi trebuit să fie rolul tezelor școlare care aveau o pondere de 25% din media finală. Eliminarea lor salutată de unii și blamată de alții ridică un semn de întrebare asupra modului în care performațele elevului ajung să fie cuantificate. Prin urmare, fie notele de la finalul fiecărui modul se vor constitui într-un fel de mini teze, fie acest tip de evaluare va dispărea complet din peisajul învățămîntului românesc. Actualul ministru Cîmpeanu a considerat oportun să lase la alegerea profesorilor dacă vor da teze sau nu. Aparenta libertate care vine cu această decizie este foarte probabil să se transforme într-un măr otrăvit pentru că dacă unii profesori vor alege să introducă o lucrare finală de tip teză, respectînd noul tip de notare n+3 din numărul orelor alocate pe săptămînă, ea va genera discuții despre modul de predare al unui profesor: un profesor mai aplicat în predarea materiei și doritor de a introduce acest tip de evaluare va fi blamat de elevi și părinți, știindu-se deja aversiunea față de teze a elevilor și „frica" lor în fața unei testări care are miză. La nivel macro, această libertate oferită profesorilor de fapt vorbește despre o lipsă de viziune integralistă asupra sistemului de învățămînt, transformînd școlile și clasele în experimente care angrenează profesori și elevi.
Admiterea la Colegiile Naționale
În proiectul Legii învățămîntului preuniversitar, Secțiunea a doua, capitolul Evaluarea în parcursul școlar, la Art. 74 punctele 5 și 6 găsim următoarele:
(5) Organizarea concursului și criteriile de admitere se stabilesc prin decizia Consiliului de administrație al unității de învățămînt, care se publică pe site-ul instituției, la începutul fiecărui an școlar.
(6) Desfășurarea concursului de admitere se va finaliza cu cel puțin 3 săptămîni înainte de prima probă a evaluării naționale. Probele scrise trebuie să respecte programa școlară. În elaborarea subiectelor sau organizarea concursului de admitere nu pot fi implicate persoane care au rude pînă la gradul al III-lea sau afini sau cadre didactice care desfășoară meditații cu elevii, care finalizează clasa a VIII-a la momentul derulării concursului.
Articolul 74 din proiectul propus de Ministrul Educației, de principiu este util, mai ales pentru Colegiile Naționale care au reușit de-a lungul anilor să-și creeze un corp profesoral bine instruit, eficient și care an de an oferă societății tineri bine pregătiți. Problema constă în gradul de încărcare al profesorilor de limba și literatura română, care trebuie să finalizeze selecția cu “cel puțin 3 săptămîni înainte de prima probă a evaluării naționale” pentru 90% din capacitatea de școlarizare a unui Colegiu pe nivelul clasei a IX-a. Tradus în fapt acest lucru înseamnă elaborarea de subiecte, înscrierea, testarea și evaluarea acestor teste, care presupune atît logistică, cît și personal suplimentar pentru supravegherea testării. Așa cum este enunțat în proiectul Legii învățămîntului preuniversitar și coroborat cu noua structură a anului școlar, înseamnă că testarea se va realiza în modulul al V-lea (jumătatea lunii aprilie, toată luna mai și începutul lunii iunie, cînd este ultima zi de cursuri pentru clasa a VIII-a), modul deja încărcat cu evaluările finale, raportările interne la nivel de clasă, evaluările claselor terminale etc.
Examenul de bacalaureat
În același proiect de lege la Secțiunea 3, capitolul Examenul național de bacalaureat, Art. 75, punctul 4, este scris:
(4) Examenul național de bacalaureat constă în susținerea următoarelor probe:
A - proba scrisă de evaluare a competențelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun - probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările; aceasta constă într-o probă unică, prin care se evaluează competențele generale formate pe parcursul ciclului liceal la limba și literatura română , matematică, științe, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane.
Articolul 75 pune în paranteză evaluarea la limba și literatura română, prin comasarea acesteia cu cealaltă disciplină a profilului. Evaluarea la limba și literatura română, dar și disciplina în sine, nu este un simplu obiect de studiu, ci el face parte integrantă din patrimoniul național și din modul în care poporul român își definește identitatea. Dacă ne uităm de-a lungul istoriei susținerii examenelor naționale limba română de peste un veac și jumătate a fost probă de sine stătătoare, fundamentală, definitorie pentru învățămîntul în limba română. Surprinzător este că Ministerul alocă probă separată pentru limba minorităților, lucru cu caracter discriminatoriu, dar vede Limba română ca fiind conexă altor discipline. Și mai surprinzător este faptul că articolul cu pricina, la litera (E) introduce disciplina Limba și literatura română în rîndul disciplinelor facultative tocmai acolo unde ea ar trebui să aibă cea mai mare pondere
E - probe scrise, facultative, specifice profilului sau specializării, după cum urmează:
d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică o probă scrisă din limba și literatura română și limba și literatura unei limbi de circulație internațională studiate, cu accent pe competențele dezvoltate în cadrul acestei specializări;
în condițiile în care proiectul de lege propus de Minister, în forma actuală, la Articolul 75, punctul 4, spune:
(4) Proba E nu condiționează promovarea examenului de bacalaureat.
Modul de evaluare
Articolul 217 din proiect aduce și el schimbări semnificative, urmînd o tendință care s-a văzut deja la finalul semestrului al doilea din anul școlar ce tocmai s-a încheiat, anume evaluările standardizate:
i) evaluările și examenele naționale vor fi în integralitate standardizate și administrate în format digital începînd cu anul școlar 2027-2028.
O vorbă spune că celui care are în mînă un ciocan, cam tot ce îl înconjoară i se pare un cui. Diferențele mari de notare la disciplinele umaniste și valul de contestații de la examenul de bacalaureat au dus probabil la această decizie: eliminarea subiectivității și introducerea unui factor cît mai obiectiv în evaluare. Doar că din nou măsura propusă este una care mai mult distruge decît aduce plus valoare. Desigur că în actuala formulă examenele naționale nu pot acoperi toată gama de competențe din programa de Limba și literatura română. Dar în formula actuală propusă de Minister, evaluarea standardizată reduce și mai mult capacitatea de. evaluare, itemii obiectivi neputînd niciodată măsura competențele de redactare a textelor, nici competențele de comunicare orală, sau modul în care un elev este capabil la finalul ciclului terminal să exprime gama de cunoștințe asimilate la o disciplină umanistă, prin asocierile de gîndire, paralele sau critica personală în ceea ce privește un anumit text pus la dispoziție, ca să nu mai vorbim despre valorile intrinseci pe care le promovează disciplina Limba și literatura română. Ori dacă ne uităm chiar în acest proiect de lege, Capitolul I vorbește, pe lingă principii și de valori, iar tocmai aceste valori nu pot fi măsurate. România nu este o țară izolată, ci ea face parte din statele membre ale Uniunii Europene, iar unul dintre principiile europene este tocmai expresia identității culturale a unui popor, care formează o unitate într-o diversitate, iar formula actuală a proiectului de lege nu face altceva decît să desincronizeze România cu principiile europene, dar și cu cele identitare proprii, creînd un gol care nu mai poate fi umplut.
La final ne punem întrebarea din titlul articolului: „Cui prodest?". Cui folosește toată gama de schimbări, foarte multe dintre ele făcute pe „genunche"? Inițiatorului proiectului „România Educată", cu siguranță, pentru că încearcă astfel să acopere o lipsă de participare în formă continuată la viața cetății unde a fost pus să o medieze. Celui care pune în practică acest proiect? Probabil și lui pentru că va întra în analele istoriei ca ministru care a vrut și el să reformeze învățămîntul. Criticile aduse acestui proiect nici nu mai contează, pentru că în politică s-a demonstrat că memoria votanților este extrem de scurtă nerezistînd unui ciclu de patru ani. Elevilor? Nici pomeneală. Cadrelor didactice? Nici atît. Viitoarelor generații? Rămîne de văzut, reținerile fiind extrem de vaste.